M-am mutat cu traiul în scris și dacă la început mergeam pe ideea too romantic to be a copy and not romantic enough to be a writer, lucrurile s-au cam schimbat de atunci și acum mă întreb, dacă suntem atât de deschiși la minte și ne asumăm să ne categorizăm ca fiind heterosexuali, gay, transsexuali, asexuali, queer etc., de ce nu ne batem și noi cu pumnul în piept, cei care scriu? de ce nu zicem și noi direct cine suntem? Mi se pare că e ceva mai mult în jur decât numeroasele site-uri care ne arată căfiecare al doilea astăzi se consideră blogger, fiecare al treilea- poet sau scriitor, fiecare al patrulea- artist etc. Însă cine este acel al doilea, al treilea, de fapt? Mi se pare că am populat lumea cu atâtea cuvinte irosite în zadar, încât bloggingul nu mai e „acel ce a fost cândva”, cu toate că cei buni tot sunt iubiți de urechile lumii. Doar că trebuie să fii destul de selectiv, ca cititor, pentru a n-o lua pe drumul greșit și să îți dai seama de ce este bun cu adevărat și nu trebuie să fii destul de mainstream ca „blogger/scriitor”. Gata cu filosofeala și acum despre mine.
Cât alții se chinuaiau să se lase de fumat eu am zis să mă las de scris. Totul a început cu dorința mea de a face 100 de lucuri odată și când a început să mă sufoce aerul hiperativ a tot ce numeam eu „timp investit în mine”, am băgat în arhive tot ce am facut în pauze dintre îndrăgosteală și maturitate și am fugit. Nu, să nu credeți că nu îmi place ritmul alert, pentru că tot la el m-am întors, doar că, uneori, trebuie făcută o sinteză și o schimbare. Mă luase dorul pentru ceva ce nu știam cum arată. Mi-a plăcut să cad în suferințe romantic-eroice pentru ceva ce nu merită și ce niciodată nu îmi va alimenta dorul ăla cărnos de un „ceva” foarte familiar de undeva de la rădăcini. O frustrare absolut tâmpită din cauza unui amestec de dedicare totală și independență, de dragoste și indiferență. Vrei ceva, dar nu știi ce vrei, le vrei pe toate odată și nu mai vrei nimic când te mai uiți încă o dată în jur. Trăgeam de timp ca să dau de momentul potrivit. Deschideam frigiderul ca să îmi fac o salată și până la urmă goleam containerul cu înghețată, cam așa arăta tot ce simțeam. Am lăsat toată starea asta să mă imobilizeze și am stat așa până mi s-a făcut dor de un „gata” și de un „hai” bine definit și de mai mulți oameni adevărați.
Așa am ajuns să fac o schimbare de 180 de grade. Timp de 6 luni am poposit în 6 țări și 42 de orașe, am inspirat adânc și am pașit așa cum am știut. Am dansat swing în jazz baruri, am fost ghid în Luvru pentru niște turiști din St. Petersburg, am fost asistenta unui proprietar de Atique Store, între timp, îmi umpleam portofelul cu biletele zecilor de navete la Paris și Bruxelles. N-am reușit să văd doar 3 orașe cât de cât turistice din Belgia, am organizat o expoziție de Raw Art, aproape în toate călătoriile am fost suportată de bunul meu prieten fotograf (care a avut destui nervi să petreacă alături de mine tot acel timp), am ascultat orașe în cel mai direct sens posibil, am pictat ouă cu ceară în Nijmegen de Paște, cu niște prieteni din Letonia, am stat blocată pe pod într-un autobuz în drum spre Rotterdam cu tipul de la The Voice The Netherlands și m-am apucat să învăț greaca. Am luat-o razna și am negat scrisul până nu s-a rupt din mine în insomnii teribile. A fost nevoie de puțină dramă și un contract cu o facultate din afară, ca să mă reîntorc la artă, să renunț la ADC (da, din păcate am făcut-o) și să-mi sting zilnicul clasic pentru „un nu știu ce vreau” și „e mai bine să fie cum o fi”. Vă dați seama, nu? Am purtat o bombă cu timer în buzunar și m-am mirat că a explodat când mi-am băgat blugii la mașina de spălat.
Am fost departe de vanilia bucureșteană și aproape de ciocolata belgiană. Și poate e mai bine așa. Avioane, trenuri, mașini, facultate și experiențe cât duce carul cu stopuri în melancolii, tristeți și un pachet de convorbiri nelimitate pe internațional, care m-au încărcat cu destulă energie ca să trec peste toate cele trei puncte. N-am mai reușit să mă las de scris și mi-am revenit la sinele de care, de fapt, îmi era atât de dor. Am dat refresh statisticilor despre oamenii fericiți de pe planetă și am ajuns din nou la condei și desktop. Acum a rămas să vă pun pe tavă tot ce am făcut, ce n-am făcut și ce am de gând să fac.
Cheers,
-R.V.V.-
Comments are closed.