Marșul aleilor stinse

Septembrie. Vară.
Marșul aleilor stinse.
În toate orașele lumii,
După toate ușile-nchise.
Mă păstrai într-o pagină
Pe un raft de cărți, căzut,
Cedând câte un urlet
Zilelor care ne-au vrut.

Marșul aleilor stinse,
Al mării înecate-n apus.
Orașe fără credință
Cu oameni ce încă n-au spus.
Orașe inventate în timbre,
Înstelate cu aer fin-
Prostituate scumpe,
Învățate să iubească divin.

Zbucium de valuri.
Marșul aleilor stinse.
Ele nu vor afla niciodată
Cât sunt de frumoase și triste.

Fanfare cântate în somn,
În palme întredeschise
M-au învățat sa uit tot
Ce mi-am dorit să țin minte.

Trene agățate în porturi
De femei rătăcite
Au devenit războaie
Dintre suflet și minte.

Din miile destinații
Păci și revoluții
Mie!
Mie! Mi-ai devenit călător
Ce încă mai zbuciumi.

Dac-aș putea să te pun
În față, la o oglindă
Ce oraș ai alege?
Ai mai cutreiera în minte-mi?

Septembrie. Vară.
Marșul aleilor stinse.
Plouă ca niciodată
Peste hărțile-nchise.
Te-ai consumat demult,
Marșul încă mai durează
Cât mai recunosc alei
Ce încă ne veghează.
-R.V.V.-