Miros de furtună

El avea miros de furtună,
De liniștea ce prezice asaltul,
Într-o atmosferă mult prea comună
Ea a pus un picior peste altul.

Ea voia să danseze desculță
Pe un cântec cântat la chitară,
El avea miros de furtună
Și de fum de țigară.

În dans făcea fusta să urce,
Să urce odată cu saltul,
Observându-i umbra obscură,
S-a oprit,
Și a pus un picior după altul.

În sală răsunase ecoul,
Umbra-i încet dispărea,
Nemilos ucigând tăcerea,
C-un scârțâit de podea.

Străbătut de sentimente uitate,
Atinsese destinatara,
Ea aștepta s-o sărute,
Iar el luase chitara.

El avea miros de furtună.
Eliberând-o de pantofi și de altul,
A început să-i admire negarea
Și saltul.

El doar a vrut s-o descalțe
Cât alții voiau s-o dezbrace,
Ea începea să-l iubească,
Crezând că știe ce face.

-R.V.V.-