Eu plec și ninge afară,
Ninge cum ningea prima oară
Nu mai vezi și-ai uitat
Cum ningea ne-ncetat…
Eu visam cum adorm
Cât vorbești incontestabil,
Simțind cum te iubesc
Insuportabil.
Eu voiam să îmbăt
Iarna cu frica mea rece,
Să o aduc în pat,
Mințind-o că îi va trece.
Să o las fără fulgi
Și păduri din care-i privește,
Să pot s-o răpesc
Cum ea te răpește.
Eu nu mai știu ce-nseamnă să fii liber,
Eu am vândut și casa-n care locuiam,
Eu mă-ntorceam, plecam și invers,
Urmele tale-nzăpezite mereu le căutam…
Țin minte cum ai apărut în visu-mi,
Topind toți fulgii pe obraji
Și-atunci știam ce-nseamnă să fii liber,
Dar nu îți prețuiam grațioșii pași.
Țin minte, cum priveai în nepătruns,
De parcă-nțelegeai așa mai bine lumea
Și-ți era frică de-ntunericul ascuns,
Din colțul camerei,
Ce pentru mine era culmea…